Primele preocupări ale românilor pentru cunoaşterea poeziei nipone datează din secolul al XIX-lea.

Adevărata deschidere pentru promovarea haiku-ului este ecoul apariţiei lucrării lui Florin Vasiliu, lucrare cu titlul Interferenţe lirice. Constelaţia Haiku. Ea este o lucrare teoretică, dar cu multe exemple, despre poezia niponă.

În martie 1990, Florin Vasiliu fondează revista de interferenţe culturale româno-japoneze HAIKU.

Societatea Română de Haiku ia fiinţă în martie 1991.



Interviuri

INTERVIU ONLINE

cu poetul Ban′ya Natsuishi, preşedintele World Haiku

Association, Tokyo, Japonia

 

           Masayuki Inui (pseudonim al lui Ban'ya Natsuishi), este fondatorul Asociației Mondiale de Haiku (WHA). Împreună cu Sayumi Kamakura, el editează revista trimestrială de haiku Ginyu. Începând cu anul 2005 a fost creatorul antologiei mondiale anuale, o antologie care a ajuns la a 18-a apariție în 2022 devenind cea mai recunoscută publicație anuală de haiku la nivel internațional. A organizat numeroase festivaluri și întâlniri de haiku în întreaga lume. L-am întâlnit la festivalurile de haiku de la Sofia (Bulgaria), Pecs (Ungaria) și Parma (Italia). După o colaborare atât de îndelungată, oferim cititorilor revistei Haiku un interviu online cu poetul Ban'ya Natsuishi.

 

Valentin Nicolițov (V.N.): Domnule Ban′ya Natsuishi, aveți o reputație internațională deosebită în lumea poemului haiku pe care cred că ați obținut-o după multă muncă și mult efort. Aș vrea să îmi oferiți la început câteva date introductive. Când ați întâlnit prima dată poemul haiku la începutul carierei și ce autori japonezi de haiku preferați sau vă plac? Ce a însemnat poemul haiku în viața dvs.? Aș vrea să va definiți stilul poetic. Ce declanșează în dvs. dorința de a scrie o poezie haiku?

Ban'ya Natsuishi (B.N.): Ca cititor, am întâlnit haikuul prima oară când aveam poate 12 ani în texte din limba japoneză, dar ca autor l-am întâlnit când împlinisem 15 ani. Un haiku de al meu a fost atunci selectat de Tohta Kaneko (1919-2018) pentru prima dată în revista lunară pentru elevii japonezi de gimnaziu numită „Chūsan-kōsu” (în clasa pentru elevii de gimnaziu din anul 3, vara 1970). O lună de zile haikuul meu a fost un poem enigmatic şi foarte atractiv. Din acele zile, haikuul a devenit forța și misiunea vieții mele timp de o jumătate de secol. Apoi am încercat să învăț noile tehnici câștigate de la avangarda haikuului japonez de după război. De asemenea, explorez noi moduri de haiku în multe feluri. Înaintea mea, cel mai mare maestru de haiku este Bashō Matsuo, nu l-aș putea depăși. Pentru mine, haikuul este esența poemului în orice limbă. Poemul haiku este o nebuloasă verbală și minimală.

VN: După cum bine știți, în România există revista Haiku (înființată în 1990) și Societatea Română de Haiku, pe scurt S.R.H., (înființată în 1991), iar în mai multe orașe ale României au fost create începând cu 1992, societăți și cercuri de haiku în orașele Constanța, Târgu-Mureș, Slobozia, Iași etc. În București există un cerc de haiku din 1991. S.R.H. are în evidenţa actuală peste 200 de poeți care scriu haiku și caută să respecte regulile acestei poezii, acești poeți au publicat plachete și volume de poezii haiku sau tanka participând la concursuri naționale și internaționale câștigând numeroase premii și mențiuni și fiind selectați în nume[1]roase antologii internaționale. Din 2007, organizăm anual un con[1]curs de haiku în România care cuprinde trei secțiuni, în limbile franceză, engleză și română, concurs care se bucură de o largă recunoaștere internațională și de participarea a sute de poeți din întreaga lume. Din 2010, am fost ales președinte executiv al S.R.H. și redactor sef al revistei Haiku, iar alături de mine poetul Vasile Moldovan este vicepreședinte al S.R.H. Vă rugăm să ne arătați în câteva cuvinte situația actuală a poemului haiku în Japonia, câți poeți practică această poezie și câte reviste de specialitate există în țara dumneavoastră? Ce curente există în actualul poem haiku japonez? Câte poeme haiku scrise acum în Japonia sunt de natură clasică și câte sunt de natură modernă?

 B.N.: O astfel de întrebare este doar statistică și sociologică și nu mă interesează deloc fiindcă statistica și sociologia nu au nicio legătură cu poezia!. Este adevărat că sunt mulţi iubitori de haiku în Japonia cât şi în România. Cu toate acestea, numărul lor nu 28 este important pentru poemul numit haiku. Fiindcă este posibil să nu existe niciun poet adevărat printre miile de așa-numiți poeți de haiku. Există poeți de haiku care să depășească pe Bashō în Japonia, precum și în România? Valentine, l-ai depășit pe Bashō? Un scriitor de haiku care nu-l poate depăși pe Bashō este doar un iubitor de haiku. Iar eu nu aș vrea să vorbesc despre iubitorii de haiku.

V.N.: Poeții de haiku români, în marea lor majoritate, scriu o poezie clasică, respectând numărul de silabe consacrate (17), utilizând în prezent kigo și kireji și respectând multe alte reguli pe care se străduiesc să le cunoască cât mai bine. Dar poeziile de calitate sunt mai rare pentru că sunt mai puțini cunoscători ai acestei poezii care scriu din păcate doar cu 17 silabe în formatul 5-7-5 pe care îl numesc haiku, deși nu conțin spiritul poemului și nu-i respectă multe din categoriile estetice. Acestea sunt simple pasteluri (descrieri clasice ale naturii), sau simple gânduri, meditații filozofice. Dvs., când și cum aţi scris primele poezii haiku? Le-aţi scris mai întâi în stil clasic, respectând numărul de silabe (17), particula kigo (referirea la natură) și kireji (particula care desparte poemul), precum și alte categorii estetice folosite de poeții clasici japonezi sau nu ?

B.N: De fapt nu există reguli pentru haiku. Cred că cea mai importantă formă poetică pentru poemul numit haiku nu este nici forma fixă, nici cuvântul sezonier, nici kireji. În ceea ce privește kigo și kireji, este foarte greu să le explic în franceză. Pe scurt, kireji este o tăietură verbală sau un imbold verbal de a impune universul mai mare în cele trei rânduri. Haikuurile traduse într-o altă limbă decât japoneza nu le pot păstra. Majoritatea pasionaților de haiku din Japonia și din alte părți se pierd în labirintul compoziției. Așa se face că așa-numitele haiku sunt doar nişte imitații fără farmec. Unul dintre cele mai minunate haiku scrise de poeți non-japonezi este cel al lui Paul Eluard

Inima are ceea ce cântă

ea topește zăpada

doica păsărilor

 

Aceste trei rânduri departe de forma fixă și de cuvântul anotimpului compun un univers foarte bogat și plin de iubire profundă. Cu siguranță, kireji există între linii. Vă sfătuiesc să analizați bine acest excelent haiku. Nu ar trebui să imite haikuul japonez mediocru, clasic sau modern.

V.N.: Într-un text din volumul dvs. O cascadă a viitorului, aţi scris: „La mai bine de trei sute de ani după Bashȏ, încerc să creez un haiku diferit, surprinzând tradițiile și fenomenele lumii”. Știu că ați fost printre primii poeți japonezi care au văzut că modernizarea poeziei haiku contemporane este necesară. Știți că viața în orașe este diferită de viața la țară, unde omul este mai strâns legat de natură prin toate activitățile sale, ați propus înlocuirea kigo cu alte cuvinte cheie mai apropiate de activitatea lui zilnică. Ce alte schimbări față de clasicul poem haiku vă imaginați că sunt necesare astăzi pentru ca poemele haiku care sunt scrise să se apropie de lumea contemporană? În primul rând, m-ar interesa dacă tot vi se pare util să observați numărul consacrat de silabe de 17, pentru că există și așa-zișii noștri poeți „moderni” la noi în țară care nu mai respectă nici acest număr de silabe.

B.N.: „Modernul” se schimbă mereu. Cea mai importantă poetică pentru scris haiku este găsirea unui adevăr nou și profund. Este același obiectiv al lui Bashō și al meu. În acele vremuri, ficțiunea și realitatea, concretețea și abstracția se îmbină, spre deosebire de pe vremea lui Bashō. Timpul și spațiul din lumea noastră sunt destul de diferite de timpul lui. Trebuie să trăim momente diferite în același timp, trebuie să vizităm și să ne plimbăm în locuri neașteptate. Modernitatea noastră este să găsim un adevăr nou și pro[1]fund dincolo de diversitate. Să luăm un exemplu din haikuurile mele: 

Din viitor 

a venit un vânt 

ce despică cascada

V.N.: Primim de la dvs. revista Ginyu, care este scrisă în japoneză și engleză. Întrucât avem și mulți cititori de limbă franceză în România, aș vrea să ne spuneți dacă anumite articole importante ale revistei dumneavoastră ar putea fi scrise pe viitor și în limba franceză, pentru a fi cunoscute de mai mulți poeți din ţara noastră.

B.N: Da, desigur. Dar mai puțini japonezi știu să traducă textul francez din japoneză. E o problemă.

V.N.: Vă mulțumim pentru discuția noastră online! La final, v-aș ruga să oferiți cititorilor revistei Haiku câteva poeme haiku din creația dumneavoastră.

BN: Te rog, Valentine! Recent, nu prea am traduceri în franceză. Din păcate, poeții francezi nu vor să-mi traducă haikuurile în franceză. Dar aici eu îţi ofer traduse în franceză câteva poeme:

 

Pandemie:

pisica surpă turnul

de lapis lazuli

 

Verdele întrece

în înţeles argintul

pe terra înţeleaptă

 

Murmurul chitarei

foşnetul aripilor

din fundul văii

 

Cerul albastru e o notă

iar scara glicinelor

un cvintet

 

Aleg o pereche

de foarfece să rătăcesc

prin valea plângerii

 

Vai! Supernova

se extinde, iar anemona

se deschide şi ea

Interviul este publicat în revista Haiku, Nr, 68 / 2022



vineri, 24 mai 2013

Interviu cu poetul american Charles Trumbull

Valentin Nicoliţov
Poetul Charles Trumbull s-a întâlnit prima dată cu poemul haiku la începutul anilor 1960, dar abia în jurul anului 1991, el şi un grup de prieteni au început să scrie haiku. Charlie este fondator al Chi-ku, un grup de haiku în zona Chicago şi editează buletinul informativ al Societăţii de Haiku din America. Charlie a fost implicat în infiinţarea Societăţii de Haiku din America de Nord, Chicago, 1999 şi este patron la o mică editură pentru cărţi de haiku. Locuieşte în Evanston, Illinois, USA. În decembrie 2012 s-a întâlnit la Bucureşti cu poeţi români din Societatea Română de Haiku  şi ne-a dat un interviu.
Valentin Nicoliţov (V.N.):Domnule Trumbull, aţi mai fost în România ?
Charles Trumbull (C.T.): Această excursie în decembrie 2012 este prima mea vizită în România, deşi am mai fost în trecut în ţările vecine: Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina. Oricum interesul meu pentru ţara dumneavoastră este de foarte lungă durată. La universitate, în anii 1960 şi 1970, am studiat despre URSS şi relaţiile sale cu celelalte ţări şi am fost mereu interesat în mod special de România.
V.N.: Domnule Trumbull care este poziţia dumneavoastră faţă de Societatea Americană de Haiku?
C.T : De mult timp nu am mai avut nicio funcţie în Societatea Americană de Haiku decât aceea de a fi un membru activ. În trecut am deţinut câteva funcţii, incluzând pe aceea de editor pentru Newsletter al Societăţii Americane de Haiku (1996-2002), preşedinte al  societăţii (2004-2005) şi preşedinte al Comitetului de Istorie al Societăţii Americane de Haiku (2010-1012). De asemenea am fost implicat în multe alte activităţi ale Societăţii Americane de Haiku şi în 2008 am fost onorat cu premiul Sora al  societăţii  pentru serviciu la Societatea Americană de Haiku.
V.N.: Anul acesta am publicat o antologie de senryu româno-ameicană împreună cu poetul american Bruce Ross, Terapie prin senryu / Senryu Therapy, care include 15 poeţi români şi 15 poeţi americani. O cunoaşteţi?
C.T : O cunosc. Am aflat despre ea în vara trecută şi am inclus o scurtă prezentare despre ea în secţiunea cu recenzii a numărului din toamna 2012 a Modern Haiku, numind-o ”o colecţie plăcută”. Dar am văzut cartea pentru prima dată când mi-a fost prezentată la întâlnirea noastră din Bucureşti.
V.N.: Sunteţi editor al revistei americane Modern Haiku. Cum vedeţi haiku-ul din  America în aceste zile? Cunoaşteţi bine haiku-ul,  puteţi face o comparaţie între haiku-ul scris în România şi cel scris în Statele Unite ale Americii?
C.T : Scena haiku în America (incluzând Canada) este foarte incitantă în prezent. După 100 de ani de scris haiku în engleză, poeţii au încetat să mai  imite pe vechii maeştri japonezi într-un mod servil scriind versuri despre natură în trei linii de câte 5-7-5 silabe cu un cuvânt obligatoriu despre anotimp (care de cele mai multe ori nu are sens în emisfera vestică) şi potrivind cu atenţie două imagini concrete. Cred că cel mai potrivit pentru haiku şi Internet este introducerea ideii şi în vest de gendai haiku (haiku modern) care a fost un factor important în Japonia din al doilea război mondial ce a zguduit organizaţia haiku-ului american printr-un sentiment de complezenţă şi stază. Cu toate acestea există pericolul ca această nouă avangardă a haiku-ului să aibă tendinţa de a merge prea departe - spre exemplu, pur şi simplu de înlocuire a imitaţiei haiku-urilor lui Bashô şi Buson cu haiku-uri care imită gendai haiku, contemporani fiind Kaneko Tôta şi Ban’ya Natsui-shi. Încă există o soluţie pentru haiku-ul american să se definească pe sine însuşi şi să stea pe propriile picioare.
În ceea ce priveşte a doua întrebare cred cu tărie că există un număr de tradiţii ale haiku-ului în vest care s-au dezvoltat independent una de cealaltă şi au înflorit separat de aproape un secol. Doar acum, în era  Internetului ele sunt împreună. Aceste tradiţii - şi consider organizaţiile literare care au învăţat haiku direct de la japonezi, în particular, anglo-americanii, mexicanii, francezii, ruşii şi brazilienii – au aflat lucruri diferite în haiku. Tradiţia în limba engleză a fost fondată în mod semnificativ  de către erudiţi englezi şi americani precum şi de traducători (Aston, Chamberlain, Hearn, Henderson, Blyth şi Yasuda).
Traducerile şi studiile critice au precedat încercările  de a scrie haiku în engleză. În cazul tradiţiilor mexicane, franceze şi ruse au fost poeţi care mai întâi au fost interesaţi de haiku, la începutul anilor 1900. În această zonă traducerile academice şi studiile critice au apărut mai târziu. Poeţii din aceste ţări au luat de la haiku ceea ce le-a plăcut, au ignorat o mulţime de ”reguli” ale haiku-ului care îi obsedează pe englezi şi pe americani şi au altoit cu ceea ce a rămas de la poezia post romantică.
Toate acestea reprezintă o lungă introducere pentru a spune că am găsit haiku-ul românesc foarte aproape de tradiţia franceză. În comparaţie cu haiku-ul în limba engleză, haiku-ul românesc tinde să fie mai expresiv poetic, adesea utilizând, de exemplu, metafore, personificări şi alte figuri de stil pe  care noi nu le dăm atenţie în haiku-ul scris în limba engleză. În loc să juxtapună două  imagini concrete, românii şi alţi poeţi europeni de haiku adesea optează pentru frumuseţea descrierii şi a limbii. Cele două stiluri sunt destul de diferite. Va fi interesant să vedem dacă le putem alătura astfel încât amândouă să formeze ceva de genul lumea haiku-ului!
V.N.:Am dori să ne daţi mai multe informaţii despre poeţii americani de haiku.
C.T.: Eu nu pot răspunde la această întrebare în profunzime, chiar şi numai pentru că panorama haiku-ului în America este atât de mare şi de vitală. Suntem norocoşi că mulţi dintre pionierii haiku-ului în limba engleză încă există, scriu şi sunt foarte activi în acest domeniu. Îmi vin în minte nume ca Cor van den Heuvel, Robert Mainone, Emily Romano, Don Eulert, Marlene Mountain (Marlene Morelock Wills), Anita Virgil, Michael McClintock, dar şi canadienii George Swede şi LeRoy Gorman. Un contingent mare din ”generaţia de mijloc” a poeţilor de haiku constituie nucleul solid al celor ce scriu haiku contemporan: mă gândesc la poeţi ca Roberta Beary, Bruce Ross, Michael Dylan Welch, Michael Ketchek, Gary Hotham, Carolyn Hall, John Brandi, James Chessing, Ellen Compton, Mike Dillon, Lee Gurga, Elizabeth Howard, John Stevenson, Bill Pauly, Ruth Yarrow, Carlos Colón, şi Jeffrey Winke. Curentul principal include  poeţi faimoşi ca: Ezra Pound, E.E. Cummings, Gary Snyder, Allen Ginsberg, Jack Kerouac, John Ashbery, Paul Muldoon şi Billy Collins care au descoperit haiku-ul şi au contribuit cu propriile lor versuri. Recentele lucrări imaginative de poeţi haiku ca  Eve Luckring, Jim Kacian, Scott Metz, Chad Lee Robinson, Peter Yovu, Patrick Sweeney, John Martone, Fay Aoyagi, Francine Banwarth, Harriot West, Paul Miller (paul m.), Mike Spikes şi canadianul  Roland Packer arată că haiku-ul în engleză este departe de a fi muribund şi se îndreaptă către un viitor interesant. Aş putea cu uşurinţă să dublez sau să triplez numele de poeţi pentru fiecare categorie!
V.N.:Puteţi, vă rog, să numiţi câţiva poeţi români cu care sunteţi familiarizat?
C.T.: Cel mai cunoscut poet român de haiku în U.S.A. cred că este Ion Codrescu, care a făcut un tur haiku în ţara noastră, acum câţiva ani. L-am întâlnit prima dată la Conferinţa de haiku nord-americană în Boston în 2001 şi am avut plăcerea de a-l revedea acum, în decembrie 2012, la Constanţa. La Boston am întâlnit-o şi pe Sonia Cristina Coman, o  poetă de haiku care cred că a fost recent la universitate în Statele Unite. Alţi poeţi români de haiku a căror poeme le-am admirat din cărţi (în special cărţi primite de Modern Haiku pentru recenzii) şi ocazional la concursuri internaţionale sau reviste sunt  Magdalena Dale, Vasile Moldovan, Valentin Nicoliţov, Laura Văceanu, Clelia Ifrim şi Constantin Abăluţă. Eduard Ţară este foarte activ şi se bucură de succes pe scena internaţională de haiku. Cunosc un român american care scrie în română: Ştefan Gh. Theodoru. De asemenea sunt fascinat de ceea ce am auzit despre Bogdan Petriceicu Haşdeu, unul dintre cei mai vechi traducători de haiku din Vest. 
V.N.: Ce cărţi personale aţi publicat?
C.T.: Am fost foarte ocupat cu editarea şi publicarea haiku-urilor altor poeţi încât nu am acordat atenţia corespunzătoare tipăririi propriilor mele poeme haiku. Timp de mulţi ani mi-am pregătit pliante mari cu aproximativ 15 haiku-uri fiecare pe care le-am distribuit participanţilor la diferire conferinţe la care am participat. Trebuie să fi făcut 10 – 15 pliante de acest fel. O carte mică de haiku, Între clopoţei, a fost publicată de King’s Road Press în serialul lor Hexagon din 2011. O colecţie mai mare cu haiku-urile mele despre casa mea din statul New Mexico este în pregătire şi va fi publicată mai târziu în 2013.
V.N.: Ne puteţi oferi câteva poeme haiku pentru cititorii revistei Haiku? Mulţumesc!
C.T.: Vă ofer cu plăcere câteva poeme din selecţia de haiku-uri din care am citit la întâlnirea noastră din Bucureşti din 6 decembrie. Ştiu că au fost traduse de Vasile Moldovan. Vă mulţumesc pentru oportunitatea de a vorbi poeţilor de haiku români! 
(Interviu tradus de Magdalena Dale)
Interview with American haiku poet Charles Trumbull
Charles Trumbull first encountered haiku in the early 1960 s. He didn't do anything serious with that discovery, however, until about 1991, when he and a group of friends began writing poetry. Charlie was a founder of Chi-ku, the Chicago-area haiku group, and edits the newsletter of the Haiku Society of America. Charlie was involved in the planning of Haiku North America, Chicago, 1999 and is the proprietor of Deep North Press, a small publishing house for haiku books. Lives in Evanston, Illinois, USA. He met with Romanian haiku poets in December 2012 and gave us an interview.
Valentin Nicoliţov (V.N.): Have you been to Romania before?
Charles Trumbull (C.T.): This trip in December 2012 is my first visit to Romania, though I have been in surrounding countries at one or another time in the past: Hungary, Croatia, Serbia, and Ukraine. My interest in your country, however, is of very long standing. In university in the 1960s and 1970s I studied the USSR and its relations with other countries, and was always specially interested in Romania.
V.N.: Dr. Trumbull, what is your position in the Haiku Society of America?
C.T. : I no longer have any position in the Haiku Society of America apart from being an active member. In the past, however, I have held a number of offices, including editor of the HAS Newsletter (1996–2002), president of the society (2004–2005), and chairman of the HAS History Committee (2010–2012). I have also been involved in many other HSA activities and in 2008 I was honored with the society’s Sora Award for service to the HAS.
V.N.: This year we published a Romanian–American senryu anthology together with American poet Bruce Ross, Terapie prin senryu / Senryu Therapy, which includes 15 Romanian and 15 American poets. Do you know it?
C.T. : I know about it. I heard mention of it last summer, and we were able to include a short mention of the anthology in the review section of the autumn 2012 issue of Modern Haiku, where we called it “an enjoyable collection.” I myself first saw the book when it was presented to me at our meeting in Bucharest.
V.N.: You are editor of the American haiku magazine Modern Haiku. How do you view the status of haiku in America these days? You know haiku well; could you make a comparison between haiku written in Romania and those written in the United States?
C.T. : The haiku scene in America (including Canada) is very exciting these days. Finally, after 100 years of writing haiku in English, poets are beginning to stop imitating the old Japanese masters in English by slavishly writing nature verses in three lines of  5–7–5 syllables, with an obligatory season word (which often makes no sense in the Western Hemisphere), and carefully matching two concrete images. I think the good fit of haiku and the Internet, and the introduction to the West of the idea of gendai haiku (“modern haiku”), which has been a factor in Japan since World War II, has shaken the American haiku enterprise out of a sense of complacency and stasis. There is a danger, however, that this new avant-garde haiku trend can go too far-for example, by simply replacing English-language haiku in imitation of Bashô and Buson with haiku that imitates contemporary gendai poets such as Kaneko Tôta and Ban’ya Natsuishi. Still, there is an opportunity for American haiku to find itself and to stand on it own two feet.
As for the second question, I believe very strongly that there are a number of haiku traditions in the West that developed independently of one another and flourished separately for about a century. Only now, in the Internet age, are they coming together. These traditions-and I count literary establishments that learned haiku directly from the Japanese, in particular, the Anglo-American, Mexican, French, Russian, and Brazilian-found different things in the haiku. The English-Language tradition, significantly, was founded by British and American scholars and translations (Aston, Chamberlain, Hearn, Henderson, Blyth, and Yasuda). Translations and critical studies preceded attempts to write haiku in English. In the case of the Mexican, French, and Russian traditions, it was the poets who were first interested in haiku, beginning about 1900. Academic translations and critical studies only came decades later in these areas. Poets in these countries took from haiku what they liked, threw away a lot of the haiku “rules” that obsessed the British and Americans, and grafted what was left onto their emerging post-Romantic poetry. All this is a long preface to saying that I find Romanian haiku to be very much in the French tradition. In comparison to contemporary English-language haiku, Romanian haiku tends to be expressively poetic, often using, for example, metaphors, similes, personifications, and other devices that we do not value in English-language haiku. Instead of juxtaposing two concrete images, Romanian (and other European haiku) often opts for beauty of description and language. The two styles are very different. It will be interesting to see if we can bring them together so that we are both composing something like “world haiku”!
V.N.:  I would like to have more information about American haiku poets.
C.T. : I cannot really answer this question in any depth, if only because the panorama of haiku in America is so great and so vital. We are fortunate that many of the pioneers of English-Language haiku are still writing and very active in haiku affairs. Names such as Cor van den Heuvel, Robert Mainone, Emily Romano, Don Eulert, Marlene Mountain (Marlene Morelock Wills), Anita Virgil, Michael McClintock, and Canadians George Swede and LeRoy Gorman come to mind. A large contingent of “middle-generation” haikuists provides the solid core of contemporary haiku writing: I am thinking of poets like Roberta Beary, Bruce Ross, Michael Dylan Welch, Michael Ketchek, Gary Hotham, Carolyn Hall, JohnBrandi, James Chessing, Ellen Compton, Mike Dillon, Lee Gurga, Elizabeth Howard, John Stevenson, Bill Pauly, Ruth Yarrow, Carlos Colón, and Jeffrey Winke. Famous mainstream poets including Ezra Pound, E.E. Cummings, Gary Snyder, Allen Ginsberg, Jack Kerouac, John Ashbery, Paul Muldoon, and Billy Collins discovered haiku and have contributed verses of their own. Recent imaginative work by haiku poets such as Eve Luckring, Jim Kacian, Scott Metz, Chad Lee Robinson, Peter Yovu, Patrick Sweeney, John Martone, Fay Aoyagi, Francine Banwarth, Harriot West, Paul Miller (paul m.), Mike Spikes, and Canadian Roland Packer show that haiku in English is far from moribund and points the way to an exciting future. I could easily double or triple the number of names in each category!
V.N.:  Can you please name a few Romanian haiku poets you are familiar with.
C.T. : Surely the known Romanian haiku poet in the U.S. is Ion Codrescu, who made a haiku tour of our country some years ago. I first met Ion at the Haiku North America conference in Boston in 2001 and had the pleasure of renewing our acquaintance in Constanţa in December 2012. In Boston I also met the Romanian haiku poet Sonia Cristina Coman, who I think has recently been attending university in the United States. Other Romanian haiku poets whose work I have admired from books (especially books received by Modern Haiku for review) and occasionally in international contests and journals include Magdalena Dale, Vasile Moldovan, Valentin Nicoliţov, Laura Văceanu, Clelia Ifrim and Constantin Abăluţă. Eduard Ţară is very active and successful on the international haiku scene. I know of one Romanian American who writes in Romanian: Ştefan Gh. Theodoru. I am also fascinated by what I have learned about Bogdan Petriceicu Haşdeu, one of the earliest translators of haiku in the West.
V.N.:  What books of yours have been published?
C.T. : I have been so busy editing and publishing other people’s haiku that I have not paid proper attention to getting my own haiku into print! For many years I have been preparing broad-sheets with about 15 haiku each that I distribute to participants in various conference I attend. I must have done 10–15 of these. A chapbook of my haiku, Between the Chimes, was published by King’s Road Press in their Hexagon series in 2011. A longer collection of my haiku about my home state of New Mexico is in preparation to be published later this year.
V.N.: Can you give us some haiku for the Romanian readers? Thank you!
C.T. : I will attach the haiku selection from which I read at our gathe-ring in Bucharest on  December 6. I believe some or all of them have been translated by Vasile Moldovan.
Thank you for this opportunity to speak to Romanian haikuists!
Charles TRUMBULL
POEME HAIKU
Solstiţiu de iarnă                      Winter solstice
în consignaţie o jucărie               in the antique store, a toy
din copilărie                               from my childhood
Ploaie cu gheaţă:                       Hailstorm:
copilul din oraş întreabă              the city child asks
despre sperietori                        about the scarecrow
Regim de dietă;                         On a diet;
mă cântăresc din nou                 I weigh my self again
după bărbierit                            after shaving
           
Clopoţelul sună                        The bell rings
pe locul de joacă                        again the playground
din nou porumbei                       with pigeons
           
Avertisment de uragan             Hurricane warning
băiatul acoperă fereastra            the boy boards up the window
la cuşca câinelui                        of the doghouse
Isteaţa vânzătoare                     Cute salesgirl
la magazinul de momeli              at the bait shop
flirtând                                      flirting
Afiş electoral                          Election poster
câinele vecinului                        a neighborhood dog
marchează schimbarea              marks his choice
Între                                         Between
clinchetele ceasului                    the chimes of the clock
o stea căzătoare                        shooting star
(Poeme traduse în română de Vasile Moldovan)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu